.
.
ma inchin la stele, chit ca nu le mai vaz. Si ele... ele care ma vad... nu se inchina pentru mine. Nu ma plang. Nu ma lamentez. Anunt.
Sant pe marginea norocului, acolo unde este mai taios si mai hotarat. Contrar credintei ''miezul este consistent'', marginea e concentrata. E crocanta. E deghizarea perfecta a ceea ce este bun, dar nu facut pentru toata lumea.
De lume nu mai am cuvinte. Le are ea pentru mine. Sant intr-un contrast hotarat fata de aceasta chestiune, dealtfel foarte importanta. La fel e .... cand renunt, apare.... cand nu vreu, primesc.... cand mi-e scarba, 's acoperit de frisca.... cand mi-e sete, o sticla clara rasare, cu foc. Nu poate, ci sigur imi place. Trag cate o joaca pe maidanul divinitati, creeat la margine, acolo unde e mai consistent, dar si mai plin de jivine, microbi rezistenti la apa si sapun, bestii cu blanuri cretze si albe. Joaca te doamne cu mine, ca de altfel ma plictisesc. Joaca te pana fac eu regulile. Si atunci vei vrea sa ma joc eu cu tine. Ca mi-ai rasarit in maini decizii, in picioare alegeri, in cap... placeri.
Ele nu vin din suflet. Nu. Sufletul e o cutie neagra doar. Acolo citesti tu ce imi place, cum m-am simtit cand.... si unde..., acolo e fisierul meu. Si rafinamentul ironiei tale ti-a indicat sa-l pui chiar in mine. Acolo esti tu. Si frica si libertatea. Jocul asta. Copil.
Si trag de sforile intinse'n panza, imi fac trasee. Nu vreau sa castig. Vreau doar sa rezist pana vine randul meu.
Si atunci .... NE VOM JUCA!!!
.
.
.
