las pana la lasare

lucrurile prafuite pot fi macinate de o stralucire anapoda. desi ingropaciunea lichideaza lumina, exista un fir, un act al cuvantului activ, ca o proteza pentru aer, la care capacitatile noastre scad in egala masura in care ne capteaza toata energia vointei. ne legam.

in franghii, cu lauri. in clipe. in lipsuri. in acele imposibilitati minunate, siguranta neimplinirii oferind ... siguranta.

neimplinirea nu sperie. e un concret.

neimplinirea neimplinita e panica pura. e otrava euforica. placerea ... reprezinta timp. pe cand... durerea, pierderea, lipsa sant rupturi de timp.. sant nemuriri.

dorinta de a evita clipa asta distorsionata traita intr-o viteza absurda, ca printr-un ochi al drogului trecut prin filtrul vitezei. si un alt ochi, in balans, un ochi al lucrurilor nevazute, petrecute intr-un timp fragmentat de intamplari bizare, fatza de o linie trasata fix si scurt, este dovada inocentei lipsite de varsta.

evitare in delasare. ocolire fix prin centrul. loc ferit de margine.

repulsie. frica camuflata'n desantzare.

dezbracare, pentru a castra ochiul infipt in ochiul tau.

asa ca, arunca. desi .... poate fi cea mai mare neimplinire a ta

acel ce e si-a cel ce poate

a fost de mult copil al nemuririi, a fost si vis, in vis, fara adapost. avea chemare, chiar si suflet, si alb si neintristare, era nebun. era si lume, chiar si viata, o mica planta ... verde-albastra. dar n-avea maini si nici picioare, doar gat si cap, cu mintea ... creatoare. trecura timp, poate si ceasuri, caci chiar atunci decise ''dansul'' creearea univerului.
n-avea maini si nici picioare, doar doua aripi majestoase. considerate bune si nu frumoase, caci lumea ce tocmai se crease, era de maini si de picioare, nu de cer , si nu de aer, ci de pamant si piatra tare, ingreuna si trase-n jos un mic luceafar ... plutitor.
ce mic... si ce copil, captiv in lumea de nimic. nimic frumos, poate doar bun, nimic de vis , doar de cazut, spera, si vru a crede ca-i cosmar, poate va trece. si astepta. dar lumea, nou creata, de timp ducand ei teama, prinzand de-o aripa creatia, cea din tai, nealterata, o trase-n jos, spre-a lor taram, crezand in vindecare.. si inregimentare.
acum era aici. si eri aici, parea acolo. si ce era aici atunci, nu mai era nici de vazut. si prinse a simti si teama. si prinse a trai si disperarea si regretul. dar nimeni nu vedea la el ... sufletul.
si incepu si sentimentul de singuratate, inca fara nume pentru el ...dar cu forma de stupoare, sa ii zboare , atat prin inima cat si prin trup.... cunoscu si falfaiala.
dar oamenii, noile fiinte, create dupa chipul fara nume, stiau puterea ce-o aveau , si chiar credeau in vindecare....inregimentare, asa ca puse-un sex acelei fiinte, categorie necesara, pentru-ncadrare in lumea cea..... reala
..... continuarea inca se scrie .......