
daca repetitia e mama invataturii.... atunci putem spune ca e si tata prostiei, ca doi frati vitregi, ce bine le sta impreuna si impreunati, nastem monstri sa avem cu ce stresa natia.
si repetam. tot ce e de repetat, ca intreaga existenta e o repetitie inca ne lipita de puterea obisnuintei clasata drept adaptare. ne adaptam ca dracu la carusel doar ca sa respire aer proaspat expirat de niste prunci neprihaniti inca cu carti de povesti si vampiri.
cand a fost roata descoperita?
nici macar cand o calaream. cand o invarteam invartindu-ne. ne scobeste divinitatea-n nas si noi de intrebam de unde vin stelele ?.... din epoca de piatra!!
mie cine imi misca mana?... lacomia!! si piciorul? ... ala din spate. de unde stii ca e piciorul tau?
si cand singura trasatura vizibila a trecerii timpului peste noi e putreziciunea, sa nu mai pierdem neuroni intrebandu-ne ce rost are?
are ma, are, ca si copii nostri merita sa se chinuie. ca de asta ii facem, de asta am fost si noi facuti. mici spiridusi, veniti pe lumea asta ca lumina a ochilori nostri, ajung lumina altuia si sfarsesc intunericul lor.
suna de suprafata? incerca sa privesti din cada....
cu apa pana-n gat
belit la fatza.
si ceea ce se vede, e o lumina tare
materializata-n dorinta arzatoare
de a mai pune mana
macar pentr-o secunda
pe ala care incearca
sa te sustina-n punga
